Activităţi preventive în şcoli
Publicat de Cosmin Meca, 25 octombrie 2019, 15:00 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 10:42
În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Dolj şi cei ai Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti au desfăşurat o activitate de prevenire într-o școală gimnazială din comuna Goieşti.
Celor aproape 100 de elevi ai şcolii respective, poliţiştii le-au prezentat sfaturi preventive şi totodată i-au informat cu privire la alte aspecte strâns legate de traficul de persoane şi consumul de droguri.
De asemenea, elevilor prezenţi le-au fost prezentate filme educative special realizate pentru a fi prezentate în cadrul unor astfel de activităţi şi totodată aceştia au primit numeroase materiale informative, care pot fi folosite de cei mici şi în cadrul activităţilor şcolare.
Astfel de acţiuni se vor desfăşura pe întreaga perioada a anului şcoalar, fiind avute în vedere atât unităţi de învăţământ din mediul rural cât şi cele din mediul urban.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.