Actorul Michael Jace a fost găsit vinovat de uciderea soţiei sale
Publicat de Cosmin Meca, 2 iunie 2016, 10:43
Actorul american Michael Jace, celebru datorită rolului poliţistului Julien Lowe, din serialul ”The Shield”, dar și pentru roluri secundare în ”Forrest Gump”, ”Boogie Nights” şi ”Planet of the Apes”, a fost găsit vinovat pentru asasinarea soției sale.
Instanța a stabilit că actorul este vinovat de crimă fără premeditare. Starul și-a împuşcat mortal soția în 2014, în faţa celor doi copii ai cuplului.
Starul american, în vârstă de 53 de ani, riscă să primească o condamnare de 40 de ani de închisoare. Sentinţa din acest proces va fi pronunţată pe 10 iunie.
Procurorul-adjunct Tannaz Mokayef a declarat în faţa juraţilor, în pledoaria sa finală, că Michael Jace era ”obsedat” de soţia lui, care a încercat să îl părăsească, după ce el o acuzase de infidelitate.
Avocaţii lui Michael Jace au recunoscut că actorul şi-a împuşcat soţia, de două ori, atunci când aceasta se afla cu spatele la el, însă au insistat asupra tezei omuciderii involuntare.
Nehemiah, fiul în vârstă de 10 ani al cuplului, a depus mărturie şi a spus că şi-a văzut tatăl aducând-o pe mama lui, April – campioană de atletism – în sufrageria vilei lor, aflată în cartierul rezidenţial Hyde Park din Los Angeles.
”Tatăl meu i-a spus: „Dacă îţi place să alergi, atunci aleargă spre Rai!”. Apoi a împuşcat-o”, a declarat fiul acestuia, în faţa juraţilor.
Sursă: Digi24