AEP/ Românii din străinătate, care vor să voteze prin corespondenţă, se pot înscrie online
Românii din străinătate, care vor să voteze prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din 2025, se pot înscrie online, pe portalul vot.străinătate.ro.
Publicat de Lica Simona, 21 ianuarie 2025, 12:40
Românii din străinătate, care vor să voteze prin corespondenţă, la alegerile prezidenţiale din 2025, se pot înscrie online. Ei se pot înregistra, până pe 20 martie, pe portalul vot.străinătate.ro, a anunţat Autoritatea Electorală Permanentă. La scrutinul prezidenţial anulat de anul trecut, s-au înscris pentru votul prin corespondenţă mai puţin de 7.000 de români din diaspora.
Alegătorul, care doreşte să se înscrie pentru votul prin corespondenţă, trebuie să completeze un formular online, în care să menţioneze numele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului, care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine.
Termenul limită de înscriere în registrul electoral ca alegător în străinătate prin corespondenţă este 20 martie.
De asemenea, alegătorul roman, care optează să voteze în străinătate, la o secţie de votare, va completa un formular online, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. Termenul limită de înscriere în registrul electoral, ca alegător în străinătate la o secţie de votare, este 4 martie.