Agenda electorală – Alegeri parlamentare
Publicat de Puiu Vulea, 26 noiembrie 2024, 19:29
Vicepreşedintele PSD, Victor Negrescu se va ocupa de comunicarea politică a partidului în perioada următoare, după ce Marcel Ciolacu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte, ca urmare a rezultatelor obţinute la alegerile prezidenţiale. Strategia PSD pentru scrutinul parlamentar este de a recâştiga încrederea românilor. Victor Negrescu spune că este nevoie de o reprezentare puternică a valorilor sociale democrate în viitorul Parlament al României.
Mobilizare şi o altă strategie electorală s-a cerut şi la PNL, de către noua conducere a formaţiunii, ca urmare a demisiei lui Nicolae Ciucă şi a liderilor care i-au fost alături, după cel mai slab rezultat de până acum. Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, care candidează şi pentru Senat, speră ca liberalii să refacă imaginea partidului şi să redea încrederea membrilor în perioada rămasă până la alegeri:
Educația în mediul rural, rămânerea tinerilor în țară și sprijinirea categoriile vulnerabile se numără printre principalele proiecte pe care le-a prezentat în cadrul unei dezbateri la Radio Craiova, candidatul independent din județul Vâlcea pentru Camera Deputatilor, Ștefan Stancu:
Necesitatea dezvoltării agriculturii a fost tema principală pusă în discuție de candidaţii socialişti din județul Mehedinți la alegerile parlamentare de duminică, în carul întâlnirilor electorale cu alegătorii din localitățile Vânju-Mare, Cujmir și Salcia. În viziunea României Socialiste, în acest sens, prioritățile sunt exploatarea şi valorificarea raţională a resurselor agricole, dimensionarea optimă a exploataţiilor, în corelaţie cu structurile adecvate de proprietate. În opinia candidaților Alianței România Socialistă Mehedinți, sunt extrem de importante asigurarea securității alimentare a țării și disponibilitățile statului pentru export.
Prezent într-o dezbatere electorală la Radio Oltenia, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor Gorj pentru Camera Deputaților, Eduard Lădaru a expus principalele măsuri de îmbunătățire a sistemului de educație din România, pe care le-ar propune din poziția de parlamentar: