Agentul de politie Emanuel Croitoru, desemnat eroul zilei
Publicat de Cosmin Meca, 27 noiembrie 2016, 10:25
Agentul de poliţie Emanuel Croitoru, de la Secţia 2 Bucureşti, a fost desemnat, ieri, eroul zilei de Poliţia Română, după ce a salvat viaţa a două persoane implicate în accidentul de acum două zile din Piteşti.
Deşi nu se afla în misiune şi a trecut întâmplător prin zona accidentului, Emanuel Croitoru a intrat, printr-un geam spart, într-unul dintre autobuzele implicate, a scos o femeie blocată şi i-a acordat apoi primul ajutor şoferului încarcerat.
Agentul de Poliţie are 22 de ani, este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi lucrează de numai trei săptămâni în Poliţie, după un examen promovat în vara aceasta.
Vă reamintim: două autobuze care transportau 80 de muncitori s-au ciocnit, vineri, într-o curbă, în timp ce coborau o stradă în pantă din Piteşti. În urma accidentului, 17 persoane au fost rănite.
Sursa: RADOR
Sursa poza: epitesti.ro