Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Alarma falsa cu bomba la Parlament!

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 14 ianuarie 2016, 13:29

Un bărbat a sunat la numărul de urgenţă 112 joi dimineaţă pentru a semnala o ameninţare cu bombă la Parlament, alertă care s-a dovedit falsă, astfel că, după identificare, autorul apelului a fost ridicat de la domiciliu şi dus la audieri.

SPP a confirmat, joi, pentru MEDIAFAX, că o echipă de pirotehnişti s-a deplasat la Palatul Parlamentului pentru a face verificări, în urma unui apel la numărul de urgenţă 112, prin care a fost semnalată o ameninţare cu bombă.

Echipa de pirotehnişti, însoţită de câini, a verificat biroul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi al preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, dar s-a constatat că alarma a fost falsă.

‘A fost o alarmă neconfirmată, un telefon dat la 112”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SPP, Bogdan Onea.

Secretarul general al Senatului Ion Vărgau a declarat pentru MEDIAFAX că apelul a fost făcut în jurul orei 9,20. ‘‘Au mai fost astfel de alarme, chiar în luna decembrie a anului trecut. Este cineva care tot timpul sună şi face astfel de lucruri”, a spus el.

Surse din rândul autorităţilor au declarat pentru MEDIAFAX că autorul apelului a fost identificat, fiind la a patra astfel de alertă falsă. El a sunat de pe telefonul fix, astfel că forţele de ordine l-au ridicat de la domiciliu şi l-au dus la audieri.

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)