Alegeri pentru un nou rector
Publicat de Cosmin Meca, 21 februarie 2016, 16:39
Mâine este zi decisivă pentru Universitatea de Stat din Piteşti, în sensul că studenţii şi cadrele didactice îşi aleg rectorul pentru următorii patru ani.
În cursa pentru această funcţie au intrat patru candidaţi: lector univ. dr. Mircea Bărbuceanu (lider sindical), lector univ. dr. Laurenţiu Cristian Deaconu, pr. conf. univ. dr. Nicolae Brânzea şi conf. univ. dr. Dumitru Chirleşan.
Va fi o singură secţie de votare, amenajată în sala de şedinţe a Senatului (Sala 12) din clădirea Rectorat, iar alegerile se desfăşoară în intervalul orar 8-18. Va fi declarat ales candidatul care a obţinut cele mai multe sufragii, dar nu mai puţin de jumătate plus unu voturi din numărul total exprimat. Dacă aceste condiţii nu vor fi întrunite, atunci va fi organizat un nou tur de scrutin.