Alertă meteo: Ninsori, ploi abundente, vânt la rafală
Publicat de Cosmin Meca, 30 noiembrie 2017, 12:20
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, polei și precipitații mixte la munte, cantități moderate de apă
Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 02.00 – 01 decembrie, ora 02.00
La munte vântul se va intensifica treptat, cu rafale ce vor depăși 60…65 km/h. La altitudini mari vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar în restul zonei precipitațiile vor fi mixte și se va forma polei.
Intensificări temporare ale vântului vor fi și în zonele mai joase de relief, cu viteze mai mari în Banat și pe litoral, de până la 60…70 km/h.
În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Olteniei, nord-vestul Munteniei și local în Transilvania va ploua, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp, iar pe spații restrânse se va semnala polei.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 30 noiembrie, orele 06:00 – 22:00
Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului și viscol la munte;
În județul Caraș-Severin și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Sibiu, Alba și Hunedoara vântul va avea intensificări susținute, cu viteze ce vor depăși la rafală 70…80 km.
Sursa: meteoromania.ro
Sursa: meteoromania.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.