Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Alocațiile pentru copii vor fi dublate

Radio România Oltenia

Publicat de Puiu Vulea, 18 decembrie 2019, 15:50

Camera Deputaților a aprobat astăzi, în calitate de for decizional, cu 179 voturi „pentru”, dublarea alocațiilor pentru copii, măsură al cărei impact bugetar este de aproximativ șase miliarde de lei.

Legea va merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Alocaţiile vor fi dublate în urma unui amendament propus de PSD, prin preşedintele Comisiei pentru muncă, deputatul Adrian Solomon.

Conform proiectului adoptat, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii va fi de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3) și 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Legea va intra în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deputații PNL, la momentul votului, și-au scos cartelele din aparate și nu au votat, a precizat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic
National vineri, 20 decembrie 2024, 18:01

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic

Legea privind Codul Silvic a fost...

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic
Ministrul-Apararii-din-Polonia-Wladyslaw-Kosiniak-Kamysz-si-secretarul-de-stat-Simona-Cojocaru-la-Brigada-Multinationala-Sud-Est-din-Craiova
National vineri, 20 decembrie 2024, 16:27

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova

Ministrul Apărării din Polonia s-a întâlnit ci militarii polonezi din Brigada Multinaţională Sud-Est din...

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova
Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală
National vineri, 20 decembrie 2024, 15:22

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia...

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală
Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul
National vineri, 20 decembrie 2024, 08:52

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul

Prima ședință a noului...

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul
National joi, 19 decembrie 2024, 17:35

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele parlamentare pro-europene să revină la negocieri

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele pro-europene să revină la...

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele parlamentare pro-europene să revină la negocieri
National joi, 19 decembrie 2024, 16:56

Podul Giurgiu – Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de iarnă

Podul Giurgiu - Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de...

Podul Giurgiu – Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de iarnă
National joi, 19 decembrie 2024, 15:24

Fostul parlamentar Nati Meir va fi adus în România

Nati Meir va fi adus în...

Fostul parlamentar Nati Meir va fi adus în România
National joi, 19 decembrie 2024, 11:45

Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la negocieri: ”Vom vota în Parlament un guvern de dreapta!”

Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la negocieri: ”Vom vota în Parlament un guvern de...

Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la negocieri: ”Vom vota în Parlament un guvern de dreapta!”