Amenzi pentru persoanele care vând sau oferă alcool minorilor
Publicat de Puiu Vulea, 23 mai 2023, 19:17 / actualizat: 23 mai 2023, 20:18
Cei care vând sau oferă gratuit alcool minorilor vor plăti amenzi care pot ajunge şi până la 500 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Nerespectarea prevederilor este sancţionată inclusiv cu suspendarea activităţilor operatorilor economici, pentru 30 de zile. USR salută adoptarea documentului, dar spune că sunt necesare măsuri legislative suplimentare pentru protejarea copiilor.
Diana Stoica, deputat:
Tot cu vot decizional, Camera Deputaţilor a majorat azi, de la 7 la 12 ani, vârsta până la care părinţii pot beneficia de concediu şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav.