„Amintiri cu Sasa Pana” la Tradem
Publicat de Cosmin Meca, 11 noiembrie 2015, 10:43
Una dintre cele mai proeminente figuri ale avangardei româneşti va fi evocată luni, 16 noiembrie, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova. Proiectul „Taifasuri Rânduite Artistic Despre Emoţii Manifestate (TRADEM)” prilejuieşte, astfel, o întânire cu Vladimir Pană, fiul lui Saşa Pană, concepută astfel de organozatori: ora 17.00, în Galeria Vollard – deschiderea oficială a expoziţiei de fotografie „Saşa pană şi prietenii”, prezintă criticul de artă Cătălin Davidescu; ora 18.00, în Salonul Medieval – conferinţa „Amintiri cu Saşa Pană”, susţinută de Vladimir Pană şi moderată de Petrişor Militaru; ora 19.00, în Salonul Medieval, lansarea volumului „Opera poetică” de Saşa Pană. Volumul reuneşte pentru prima dată, în ordine cronologică, cele unsprezece volume de poeme şi cele trei de prozopoeme pe care le-a publicat Saşa Pană între anii 1925-1977. Ediţia este îngrijită şi prefaţată de Petrişor Militaru. Publicat de Editura Aius, „Opera poetică” de Saşa Pană este un proiect editorial co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Vor vorbi despre carte Constantin M. Popa şi Maria Dinu.
Intrarea este liberă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.