Anca Dragu accelerează calendarul moțiunii (audio)
Publicat de Liviu Goga, 13 septembrie 2021, 17:26
Președinta Senatului, Anca Dragu, anunță că va convoca, împreună cu președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, o nouă ședință a conducerii Parlamentului, pentru a stabili un calendar mai accelerat privind dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură depusă de AUR şi USR PLUS. Ea consideră că este obligația constituțională a celor doi președinți ai camerelor, să se asigure că moțiunea de cenzură nu este blocată:
Săptămâna trecută, majoritatea din Birourile permanente ale celor două camere a stabilit ca dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură să aibă loc după decizia Curții Constituționale cu privire la existența unui posibil conflict juridic între Guvern și Parlament, sezizare făcută de premierul Florin Cîțu. Judecătorii de la CCR așteaptă până miercuri punctele de vedere ale Guvernului și Parlamentului, în acest caz. Ulterior, Curtea Constituțională va stabili și termenul pentru dezbaterea pe fond a sesizării în care prim-ministrul susține că moțiunea ar fi fost depusă și comunicată nelegal, ne-a transmis redactorul RRA Alexandra Cristea.