Anchetă demarată de Consiliul ONU
Publicat de Cosmin Meca, 24 iulie 2014, 08:53
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului va lansa o anchetă internaţională privind presupusele încălcări ale drepturilor omului comise de Israel în ofensiva din Gaza. La şedinţa de urgenţă a Consiliului, 29 de ţări au votat în favoarea măsurii propuse, 17 s-au abţinut şi una, SUA, a fost împotrivă. Anterior, înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, a declarat, la şedinţă, că există o mare probabilitate ca Israelul să fi comis crime de război.