Anchetă în SUA, cu privire la documentele secrete găsite la reşedinţa şi fostul birou al preşedintelui Joe Biden
Publicat de Cosmin Meca, 13 ianuarie 2023, 09:59
Procurorul general al Statelor Unite a anunţat deschiderea unei anchete, sub coordonarea unui procuror independent, cu privire la documentele secrete găsite la reşedinţa şi fostul birou al preşedintelui Joe Biden.
Documentele au fost descoperite şi predate chiar de echipa de avocaţi ai preşedintelui american, şi se aflau în cele două locaţii din perioada în care a fost vicepreşedinte, între 2009 şi 2017.
Potrivit legislaţiei americane, foştii preşedinţi şi vicepreşedinţi trebuie să predea, atunci când li se încheie mandatele, toate documentele secrete aflate în posesia lor, păstrarea lor fiind considerată un risc pentru siguranţa naţională.
Şi fostul preşedinte, Donald Trump, este vizat de o anchetă privind păstrarea unor documente secrete, după ce mai mult de o sută au fost găsite la reşedinţa sa în urma unei percheziţii, transmite Reuters.