Anchetă la Petroșani
Publicat de Liviu Goga, 2 noiembrie 2017, 11:24
La Petroşani continuă ancheta în cazul accidentului de luni, de la Uricani, în urma căruia un miner a murit şi trei au fost grav răniţi. Experţii de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă INSEMEX Petroşani, reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de închideri mine din Valea Jiului şi inspectorii ITM intră, astăzi, în mina Uricani, pe galeria afectată, de o aprindere de metan. Sunt primele echipe de experţi care fac verificări la faţa locului în cadrul anchetei ce a fost declanşată după eveniment. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, de această dată vor fi prelevate probe de la locul tragediei, se vor căuta indicii pentru a stabili cauzele exploziei şi mai ales care a fost sursa aprinderii gazelor acumulate.