Anchete privind aprovizionarea cu Euthyrox
Publicat de Cosmin Meca, 13 iunie 2020, 10:52
Două anchete privind aprovizionarea cu Euthyrox, care lipseşte din farmacii de mai multe luni, sunt în desfăşurare la nivelul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi la direcţia care se ocupă de politica medicamentului la nivelul Ministerului Sănătăţii.
Declaraţia a fost făcută ieri, de ministrul de resort, Nelu Tătaru, care a menţionat că este vorba de un blocaj la nivelul importului. El a spus că a luat legătura cu producătorul care a mărit producţia cu 20% pentru a acoperi cererea.