Andrada Cojocaru – „Radiografia unei iubiri”, la Cercul Militar din Craiova (galerie foto)
Publicat de Cosmin Meca, 6 iulie 2019, 15:30 / actualizat: 6 iulie 2019, 18:56
Radiografia unei iubiri, al doilea volum de poezie al colegei noastre Andrada Cojocaru.
Lansarea va avea loc joi, 18 iulie, la Cercul Militar din Craiova, Salonul Roșu, începând cu ora 19.00. Vă așteptăm!
Sunt oameni de la care nu îți iei rămas bun. Nu ți-ai lua nici dacă ai ști că acela este ultimul moment petrecut împreună, refuzând la infinit să accepți că poate exista o ultimă secundă, o ultimă clipă în doi.
Și rămân să-ți ardă sufletul toate cuvintele nerostite, pe care oricum nu ai ști să le construiești din sunete, chiar dacă viața ți-ar mai da o șansă, șansa ultimului rămas bun.
„M-am născut într-o zi ploioasă de aprilie, în orașul de pe malul Begăi. Când m-au botezat, la catedrala din centrul Timișoarei, un fulger a trăznit transformatorul din cartierul Aeroport și cheful s-a ținut la lumina lumânărilor. Toată lumea a venit cu vin, pe care l-au amestecat în niște damigene mari, care s-au golit până la ziuă. Poate de aceea, după aproape 50 de ani, încă nu știu ce vin să beau…..
Și tot la capitolul Ce caut eu în viața mea? am mai marcat o admitere la Facultatea de Medicină din Timișoara, o intrare la ISE în Craiova și absolvirea Facultății de Drept Nicolae Titulescu din cadrul UCV.
Mult mai sigură am fost atunci când s-a reînființat Radio Craiova și am știut că asta vreau să fac! Și asta am făcut! Din ianuarie 1990 am intrat în casele și sufletele oltenilor și vreau să cred că acolo am rămas.
Pentru că radioul a fost unul din lucrurile care trebuiau să mi se întâmple pentru a justifica întâlnirea mea cu lumea, în ziua aceea despre care vorbeam la început. Cea cu ploaia.
În rest, viața se desenează singură, puțină poezie, puțină muzică, evadare pe vârf de munte sau țărm de mare, fotografii developate direct în suflet și lumina roșie aprinsă care mă face să spun și în somn: Ascultați Radio Oltenia Craiova, bine v-am regăsit prieteni dragi!” (Andrada Cojocaru)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.