Angajații din sănătate au ieșit din nou în stradă
Publicat de Puiu Vulea, 21 aprilie 2018, 11:28
Angajații din sănătate au protestat, din nou, ieri. Au ieşit în stradă chimiştii şi biologii din sistem, care au pichetat Ministerul Sănătăţii. Oamenii cer modificarea legii salarizării, astfel încât sporurile să se dea în mod echitabil. Reprezentanta sindicaliştilor, Constanţa Popa, spune că în urma discuţiilor de la minister a constatat că, de fapt, la Ministerul Muncii ar fi soluţiile.
Sute de salariaţi de la mai multe spitale din ţară au protestat în ultimele zile, nemulţumiţi de scăderea veniturilor din cauza diminuării sporurilor. Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor să găsească împreună soluţii la problemele semnalate.