Angela Lansbury a murit la vârsta de 96 de ani
Publicat de Cosmin Meca, 12 octombrie 2022, 12:13
Angela Lansbury, apreciată de publicul din întreaga lume pentru rolul din serialul polițist american „Verdict! Crimă”, a murit la vârsta de 96 de ani. Nominalizată de trei ori la Oscar, a avut o carieră de opt decenii în film, teatru și televiziune.
Lansbury s-a născut în 1925 şi a fost printre ultimele vedete ale Epocii de Aur a cinematografiei de la Hollywood. Dame Angela a murit în somn cu doar cinci zile înainte de a împlini 97 de ani, a transmis familia ei într-un comunicat.