ANI verifica averea lui Vosganian
Publicat de Cosmin Meca, 14 februarie 2015, 17:36
Agenţia Naţională de Integritate s-a autosesizat şi face verificări privind averea senatorului Varujan Vosganian, suspectând că există sume de bani, inclusiv un credit mai vechi, pe care acesta nu le-ar fi trecut în declaraţiile de avere, potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax.ro. Verificarea averii senatorului Varujan Vosganian are loc în contextul anchetării acestuia de DIICOT în dosarul Romgaz-Interagro. Fostul ministru al Economiei este acuzat că a susţinut o ordonanţă de urgenţă în urma căreia firma lui Ioan Niculae, Interagro, a beneficiat de gaze ieftine de la Romgaz, pentru producţia de îngrăşăminte chimice.
Joi, Senatul a respins solicitarea Parchetului Instanţei Supreme de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian în acest dosar.