ANM: Atenționare de furtună, în această după-amiază, în Oltenia
Publicat de Lica Simona, 28 mai 2023, 12:22
Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenționare de furtuni cu ploi torențiale, vijelii și grindină, valabilă pentru jumătate de țară. Codul galben de furtuni a intrat în vigoare la ora 12:00 și este valabil până la ora 23:00.
În intervalul menționat, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuate, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Oltenia. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Fenomenele vor putea fi prezente, pe arii mai restrânse, și în celelalte regiuni, potrivit atenționării ANM.