ANM: România, amenințată de fenomene meteo extreme
Publicat de Lica Simona, 17 iunie 2023, 11:21
Val de avertizări de fenomene extreme, în mare parte din țară. Meteorologii au anunțat că ploile torențiale se mută în partea de nord-est a țării, vizată de un cod portocaliu de vreme rea. Aversele vor continua, și în vestul țării, afectat deja de viituri.
Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi torențiale, valabil, astăzi, de la ora 12.00, până la ora 23.00. În acest interval, în estul și sud-estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei, în zona Carpaților Orientali și estul Carpaților Meridionali, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, pe arii restrânse, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30 – 40 l/mp, izolat, de peste 50 l/mp.
De astăzi, de la ora 10.00, a intrat în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil până duminică, la ora 10.00. În intervalul menționat, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în Oltenia, sudul Banatului, vestul Munteniei, Transilvania, Maramureș și Moldova. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, pe arii restrânse, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp, izolat de peste 30 – 40 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi spre, seară și la noapte, și în restul Munteniei. Vremea se va menține instabilă și în zilele următoare.