Aplicație pentru depunerea online a cererilor pentru prima împădurire
Publicat de Puiu Vulea, 28 februarie 2017, 16:55 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:18
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a lansat o aplicație prin care deținătorii publici și privați de terenuri agricole și neagricole și formeler asociative ale acestora pot depune online, până la 31 martie, cererile pentru obținerea ajutorului de stat în cadrul schemei „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”.
Aplicația electronică poate fi accesată din butonul dedicat situat pe pagina de început a site-ului APIA (Aplicație electronică Prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite) și este însoțită de instrucțiuni de utilizare.
Până la 31 martie deținătorii de teren agricol și neagricol pot accesa schema de ajutor de stat care are o valoare maximă de 7 milioane de euro. Alocarea financiară pentru prima sesiune din acest an este de 50 de milioane de euro.
Sprijinul financiar pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite se acordă deținătorilor publici și privați de terenuri agricole și neagricole și vizează plantațiile forestiere realizate prin: trupuri de pădure pe terenurile agricole și neagricole și perdele forestiere de protecție pe terenurile agricole și neagricole.