Aproape 2 milioane de cereri pentru participarea la ora de religie
Publicat de Cosmin Meca, 7 martie 2015, 13:19
Ministerul Educaţiei a anunțat că, până aseară, numărul de cereri pentru participarea la ora de religie, înregistrate în sistemul informatic, reprezenta 89,5 % din baza de raportare, care este de aproximativ 2,3 milioane de elevi. Rata minimă se situează undeva la 64 de procente, iar cea maximă, la peste 96.
Ministrul educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat, la Constanţa, că, în acest an şcolar, chiar şi cei care nu au semnat pentru participarea la orele de religie vor frecventa cursurile. El a precizat că procesul de exprimare a opţiunii părinţilor şi elevilor, care s-a desfăşurat în aceste zile, a fost unul cu rol informativ. Sorin Câmpeanu a subliniat că, în acest moment, ministerul aşteapă motivarea Curţii Constituţionale, apoi va elabora metodologia privind cursurile facultative, care va trebui aprobată de Parlament.