Aprobarea bugetului municipiului Ramnicu Valcea
Publicat de Cosmin Meca, 10 februarie 2015, 08:56
Consilierii municipiului Râmnicu Vâlcea se întrunesc mâine, de la ora 11.00, într-o şedinţă extraordinară care are trei puncte pe ordinea de zi. Executivul va propune spre aprobare bugetul local – care are valoarea de peste 250 de milioane de lei si care a fost prezentat, săptămâna trecută, şi într-o şedinţă publică – şi lista de investitii pentru anul în curs. De asemenea, se va supune la vot devizul general, actualizat în 31 decembrie 2014, al obiectivului de investiţii „Amenajare şi modernizare Piaţa centrală”, având valoarea totală de peste 5 milioane de euro.