Arestare preventiva pentru Ilie Carabulea
Publicat de Cosmin Meca, 8 mai 2015, 17:37
Procurorii anticorupție au formulat propunerea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu, cu măsura mai grea a arestării preventive a inculpatului Carabulea Ilie, trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni. Acesta a continuat să determine diverse persoane, să nu dea declarații sau să dea declarații mincinoase în cadrul procesului penal aflat în curs de judecată. De asemenea, a urmărit ca persoanele ce aveau calitatea de martori în procesul penal să fie descurajate în a declara adevărul în fața instanței de judecată, în acest sens dispunând chiar reziliarea contractului de muncă al unui angajat. Propunerea a fost înaintată Curții de Apel București.