Armata turcă, primele declarații după puci
Publicat de Cosmin Meca, 27 iulie 2016, 15:00
Armata turcă vorbeşte pentru prima dată despre tentativa eșuată de lovitură de stat de la 15 iulie și dă detalii despre desfăşurarea de forţe.
Peste 8.500 de soldaţi au fost implicaţi în încercarea de a răsturna actuala guverare. Puciștii au folosit 246 de vehicule militare, 74 de tancuri, trei nave, 35 de avioane militare şi 37 de elicoptere.
Dispozitivul poate părea impresionant. În fapt, reprezintă doar 1,5 la sută din armata turcă.
Peste 7.000 de membri ai armatei turce au fost arestaţi în urma loviturii de stat eşuate. Printre aceştia sunt şi 105 generali, inclusiv comandantul bazei de la Incirlik unde sunt staţionate trupe americane şi comandantul trupelor turce detaşate în Afganistan.
Într-o declarație difuzată de postul de televiziune turc NTV, armata turcă a anunțat că militarii aparțineau rețelei „teroriste” a lui Fethullah Gulen, predicatorul musulman autoexilat în SUA și pe care Turcia îl acuză că s-a aflat în spatele puciului eșuat.
Sursă: Digi24