Astazi barbatul ia bataie!
Publicat de Cosmin Meca, 15 iulie 2015, 07:35
An de an, la jumătatea lui Cuptor, pe 15 iulie, în popor, se respectă cu sfințenie Ciurica. În calendarul creștin-ortodox, este ziua Sfinților Mucenici Chiric și mama lui, Iulița. Combinând numele și legenda celor doi sfinți mucenici pomeniți pe 15 iulie, oamenii au născocit, în vremuri străvechi, o nouă sărbătoare, știută drept Ciurica sau Cirică Șchiopul. Și e o zi ce trebuie respectată, dacă vreti să fiți feriți de rele și, mai ales, de bătaie.
Despre Sfânta Iulița se știe că ar fi fost o tânără din Iconia, care a dat naștere unui băiețel, pe nume Chiric, în vremea domniei temutului împărat Dioclețian, progonitorul creștinilor. Nu la mult timp după ce a devenit mamă, a rămas văduvă. Și-a luat pruncul și a plecat din ținutul natal, dar a fost arestată și judecată pentru credința ei. Se spune că, în încercarea de a o determina să renunțe la credința ei, judecătorul l-a luat pe Chiric deoparte și i-a spus câteva vorbe, chiar dacă micuțul avea atunci numai 3 ani. Contrar așteptărilor, băiețelul a strigat din răsputeri: „Sunt creștin și vreau cu mama mea!”. De ciudă, judecătorul l-a lovit pe copil cu piciorul, acesta rostogolindu-se pe scări și pierzându-și viața sub privirile înmărmurite ale mamei. Și pentru că nu a vrut să cedeze, în ciuda chinurilor la care a fost supusă, Iulița a fost decapitată. După o vreme, s-a aflat că moaștele celor doi sunt făcătoare de minuni, părți din ele sălășluind azi la Muntele Athos și la Biserica Sfintei Născătoare de Dumnezeu Vindecătoarea, la Ohrida, în Macedonia. Se spune că Sfinţii Chiric şi Iulița sunt apărători ai familiilor cu probleme și ai copiilor bolnavi.
Data de 15 iulie este o zi în care femeia capătă un plus de autoritate, putând chiar să-și pedepsească bărbatul, dacă acesta a supărat-o cu ceva. Și asta pentru că Ciurica îi „ciuruie” pe cei care n-o respectă. De aceea, nu se muncește și se evită, pe cât posibil, orice fel de certuri, mai ales în familie. Căci, cine ia bătaie pe 15 iulie așa va păți tot anul. Dacă muncesc azi, femeile riscă să fie bătute de soți multă vreme de-acum încolo.
Tradiția spune că femeia are voie să facă în această zi doar un țest, în care să coacă o turtă din care să mănânce toată familia, apoi poate să-și ia bărbatul la bătaie. De aici și obiceiul ca bărbații să plece de acasă de Ciurica. Cine ține sărbătoarea va avea parte de belșug, liniște și pace în familie, de sănătate. Ca să-ți meargă bine, nu da nimic din casă, nici măcar gunoiul.