Astazi începe Postul Adormirii Maicii Domnului
Publicat de Cosmin Meca, 1 august 2016, 17:24
Astazi, 1 august, începe Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în lumea creștină sub numele de Postul Sfintei Mării sau Sântămăriei, post ce se va încheia la data de 14 august, când în biserici se săvârșește Prohodul Maicii Domnului. Raportate la durata perioadei de post, dintre cele patru postiri importante orânduite pe parcursul anului ortodox ale anului, Postul închinat Sfintei Mării, care precede marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, este cel mai nou și datează din secolul al V-lea.
În comparație cu Postul Paștelui, Postul Adormirii Maicii Domnului este mai puţin aspru, fiind însă mai sever în comparaţie cu alte două posturi din timpul anului: Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Naşterii Domnului. Pe parcursul acestor două posturi, săptămânal, în fiecare sâmbătă şi duminică, Biserica acordă creştinilor Dezlegare la peşte. Referindu-ne la Postul Sfintei Mării, creştinii au dezlegare la pește numai în data de 6 august, când în Ortodoxie este sărbătorită Schimbarea la Faţă a Domnului (Pobrejenia).
Desigur, Postul Sfintei Mării este un post aspru, dacă ne referim la faptul că Biserica Ortodoxă ne cere să ajunăm până la ora 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după aceasta oră, trebuie să consumăm mâncare uscată. De asemenea, nici în celelalte zile, Postul nu este prea ușor, deoarece marțea și joia se mănâncă fără ulei, iar sâmbăta și duminica avem dezlegare la untdelemn și la vin.
Totuși, în Pravila Mare se menționează că, pe parcursul acestui Post, avem dezlegare la untdelemn și la vin și în zilele de marți și joi.
Pentru credincioșii care, din diferite motive, nu pot să ajuneze până la ora 15:00 și nu pot urma nici recomandarea Bisericii de a mânca fără ulei, adică o mâncare cât mai uscată, Sfântul Ioan Gură de Aur menționează: „Stăpânul nostru e blând și cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre.”
Sursa: click.ro