Astăzi, ședință de guvern
Publicat de Puiu Vulea, 9 iulie 2019, 08:10
Guvernul se reuneşte astăzi în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se un proiect de hotărâre privind aprobarea Programului statistic naţional anual 2019, precum şi un proiect care vizează aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2019 pentru Societatea „IOR” SA, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei. Tot pe agenda de lucru se mai află reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidare, reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Spital Orăşenesc Segarcea, judeţul Dolj” şi două memorandumuri cu tema – aprobarea Planului anual de transpunere a directivelor Uniunii Europene cu termen în 2020 şi aprobarea participării României în calitate de observator în cadrul Coaliţiei miniştrilor de finanţe împotriva schimbărilor climatice.