Atac cu toporul în tren
Publicat de Liviu Goga, 19 iulie 2016, 12:31
Un steag al organizaţiei jihadiste Stat Islamic a fost găsit în camera tânărului afgan care a comis aseară un atac cu toporul şi cuţitul într-un tren în landul german Bavaria, rănind grav patru persoane. Ministrul regional de interne a spus că steagul este confecţionat artizanal. El a evocat şi declaraţiile unui martor care a povestit că tânărul strigase Allah Akbar şi a spus că rămâne de aflat dacă adolescentul făcea parte într-adevăr din gruparea islamistă şi cum s-a radicalizat. Tânărul, de 17 ani, a acţionat singur în tren. O unitate specială a intervenit şi l-a împuşcat mortal, după ce a încerat să-i atace şi pe poliţişti. Băiatul ajunsese în Germania în urmă cu doi ani, ca minor neînsoţit, anul trecut a cerut azil, iar de două săptămâni era găzduit de o familie.