Atac informatic asupra televiziunii Al Jazeera
Publicat de Lica Simona, 22 decembrie 2020, 11:23
Telefoanele a zeci de angajaţi ai televiziunii Al Jazeera au fost interceptate cu ajutorul unui program informatic sofisticat, potrivit unei investigaţii a experţilor canadieni. Aceştia au fost contactaţi, în urmă cu câteva luni, de reprezentanţi ai televiziunii qatareze, după apariţia unor suspiciuni privind piratarea echipamentelor. Potrivit France Presse, informaţiile din telefoane au fost copiate şi transmise, printr-o serie de servere, către o sursă care nu este cunoscută, dar se află în interiorul Arabiei Saudite. Acelaşi tip de program a fost folosit, anterior, şi pentru a pirata telefonul unui dizident saudit. Televiziunea Al Jazeera a deranjat numeroase regimuri arabe, inclusiv din zona Golfului, pentru informaţiile difuzate, care au scăpat cenzurii obişnuite în regiune. Refuzul autorităţilor din Qatar, de a limita libertatea editorială a televiziunii, reprezintă unul dintre motivele pentru care s-au tensionat relaţiile dintre această ţară şi mai multe state arabe, între care Arabia Saudită şi Egipt.