Ateliere meșteșugărești în această vară, organizate la Casa “Băniei”
Publicat de Cosmin Meca, 26 iunie 2017, 17:30
Muzeul Olteniei Craiova – Casa „Băniei” organizează, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj, în lunile iulie și august, ateliere meșteșugărești, cultural-educative, dedicate copiilor, ateliere călătoare în lumea jocului și cunoașterii în cadrul cărora vom colinda cu gândul, sufletul şi mâinile creatoare ale celor mici, pe firul vorbei și creației pornind de la bunii şi străbunii noştri, poposind la povești despre facerea Lumii, și ajungând până la cunoaşterea cerului de pe Troițele românești.
Atelierele de meşteşuguri tradiţionale și îndeletniciri meşteşugăreşti, organizate în spaţiul interactiv de la Secţia de Etnografie – „Casa Băniei”, se adresează în special publicului tânăr, în condiţiile în care instituţia muzeală are ca obiectiv asigurarea unei educaţii permanente pe segmentul cunoaşterii şi recuperării tradiţiilor, creaţiei populare, inspirate din meşteşugurile tradiţionale din zona Olteniei: pictură pe lemn/iconărit (sâmbăta, orele 11.00-13.00, îndrumător artistul plastic Doru Dragomir), iconărit și pictură pe sticlă (joia, orele 10.00-12.00, îndrumător prof. Cătălin Ostroveanu), bijuterii handmade (miercurea, orele 10.00-11.30 și 15.00-16.30, îndrumător prof. Costinela Iacob), sculptură în lemn (marțea, orele 09.00-11.00, 14.00-16.00, îndrumător prof. Ionuț Smarandache).
La atelierele interactive menționate, pot să participe preșcolari, școlari și liceeni, însă, funcţie de specificităţile tehnicilor utilizate, este recomandabilă încadrarea în următoarele clase de vârste: iconărit lemn (10-16 ani), iconărit și pictură pe sticlă (9-16 ani), sculptură în lemn (8-16 ani) şi bijuterii(7-14ani). Cei interesaţi se pot înscrie/solicita detalii suplimentare la tel. 0351.444 030 (Casa Băniei). Participarea la ateliere este gratuită.