Atenție șoferi! Respectați regulile de circulație!
Publicat de Cosmin Meca, 4 februarie 2016, 12:00
Ieri, 03.02.2016, efectivele Biroului Rutier Craiova au organizat şi executat, pe principalele artere din municipiul Craiova, o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de neacordarea de prioritate de către conducătorii auto pietonilor angajaţi în traversarea străzii regulamentar.
Ca urmare a abaterilor constatate de către polițiștii rutieri au fost aplicate 101 sancţiuni contravenționale de peste 16.000 lei, dintre acestea 27 fiind aplicate unor șoferi care nu au acordat prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 29 permise de conducere, iar 4 certificate de înmatriculare au fost retrase.