ATENŢIONARE ANM: Temperaturile scad brusc şi vor avea valori negative
Publicat de Cosmin Meca, 15 martie 2016, 12:32
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare de temperaturi minime şi brumă, valabilă în intervalul 15 martie, ora 06 – 18 martie, ora 06.00.
Potrivit informaţiilor transmise de ANM, în intervalul menţionat, valorile termice vor fi în scădere, iar vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată.
Pe parcursul nopţilor se vor înregistra temperaturi predominant negative şi se va produce brumă în cea mai mare parte a teritoriului, dar îndeosebi în nordul, centrul şi estul ţării şi în zonele deluroase din sud.
Astazi vor fi precipitaţii slabe, mixte în regiunile nordice, iar la munte va ninge.