Atenționare de călătorie
Publicat de Cosmin Meca, 30 aprilie 2016, 10:34
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că, în contextul demersurilor împotriva traficanților și a migrației ilegale, Poliția austriacă a reluat controalele temporare ale vehiculelor la frontiera cu Ungaria, care vor fi efectuate prin sondaj, în special pentru districtele Neusiedl am See, Eisenstadt, Mattersburg și Oberpullendorf.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.