Au fost desemnați câștigătorii Concursului Național de Poezie „TRADEM”
Publicat de Lica Simona, 4 noiembrie 2022, 11:46
În perioada 1 septembrie – 3 noiembrie 2022, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a organizat Concursul Național de Poezie „TRADEM”, ediția a XLIV-a, dedicat personalității scriitorului Traian Demetrescu, om de cultură preocupat de promovarea, înnoirea și racordarea culturii române a epocii la modele europene novatoare.
Premianții Concursului Național de Poezie TRADEM, ediția a XLIV-a sunt:
Premiul I – Alexandru Ciprian Bodog (27 ani, Pâncota, județul Arad)
Premiul al II-lea – Roxana Ilie (32 ani, Craiova)
Premiul al III-lea – Marina-Andreea Dincea (25 ani, Drobeta-Turnu Severin)
Premiul special pentru un autor din Oltenia – Șerban Comănescu (57 ani, Craiova)
La această ediție a concursului – ne nunță organizatorii – Premiul TRADEM nu s-a acordat, juriul considerând că nu a găsit o voce convingătoare, care să se poată alătura câștigătorilor de până acum.