Au spart site-ul politiei
Publicat de Cosmin Meca, 19 noiembrie 2014, 17:00
Doi tineri de 17 şi 18 ani sunt audiaţi la DIICOT, fiind acuzaţi că ar fi spart site-ul Poliţiei Române, paginile de internet ale mai multor inspectorate de poliţie din ţară şi ale unor instituţii publice din judeţul Galaţi. Cei doi au fost duşi la audieri la sediul DIICOT. Cei doi tineri – unul dintre ei fiind membru al comunităţii de hackeri autointitulată „Anonymous România, au executat atacurile informatice derulate în perioada septembrie – octombrie asupra site-ului Poliţiei Române şi asupra unui număr mare de subdomenii, atacuri prin care au fost afectate atât disponibilitatea cât şi integritatea conţinutului datelor informatice stocate în cadrul respectivelor infrastructuri informatice.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au făcut astăzi două percheziţii în imobilele în care locuiesc cei doi suspecţi.