Audieri
Publicat de Cosmin Meca, 6 octombrie 2014, 18:15
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, se află la audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie, în vreme ce – la vicepreşedintele Mihai Pascu, administratorul public şi şeful Serviciului de achiziţii publice sediul Consiliului Judeţean – continuă percheziţiile începute de dimineaţă. Se fac percheziţii şi la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane.
Procurorii anticorupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. Concret, este verificat modul în care Consiliul Judeţean Braşov a aprobat o serie de achiziţii publice şi a plătit o serie de lucrări – unele neefectuate, altele supraevaluate, susţin anchetatorii. Prejudiciul total estimat depăşeşte 10 milioane de euro.