Audieri la Parlamentul Romaniei
Publicat de Cosmin Meca, 9 februarie 2015, 10:42
Activitatea Parlamentului este deosebit de densă. Biroul Permanent al Senatului discută astăzi cazurile senatorilor Ion Ariton şi Varujan Vosganian, foşti miniştri ai economiei, pentru care Comisia juridică a dat avize favorabile pentru încuviinţarea urmăririi penale. Potrivit preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, Biroul Permanent va lua în discuţie şi cazul fostului judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă, urmărit penal pentru mai multe fapte de corupţie şi pentru care procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă şi trimiterea în judecată. Tot astăzi, plenul Camerei Deputaţilor se va pronunţa asupra solicitărilor de ridicare a imunităţii deputatului Elena Udrea după ce Comisia juridică a dat aseară aviz favorabil pentru arestarea sa.