(Audio) Astazi se incheie Festivalul Aerociudatilor din Muntii Parang!
Publicat de Cosmin Meca, 5 martie 2017, 14:55
De 17 ani încoace, în Masivul Parâng, imediat după ce se arată primele semneale primăverii, iubitorii zborului cu parapanta îşi dau întâlnire la una dintre cele mai ciudate competiţii. Scopul este acelaşi în fiecare an, de a stârni admiraţia turiştilor, dar mai ales de a-i bine dispune.
Festivalul Aerociudaţilor din Parâng va deschide sezonul de zbor cu parapanta, însă carnavalul nu se va rezuma doar la zbor. Organizatorii au pregătit trei zile de petreceri, carnaval ori diferite întreceri pe pârtiile de schi. De precizat ar fi şi faptul că în Staţiunea Parâng a nins în ultima perioadă, iar pârtiile sunt în condiţii excelente, ba chiar mai bune decât în mijlocul iernii.
Ilie Pintea:
Competiţia are un singur obiectiv: acela de a stârni uimire şi hohote de râs turiştilor aflaţi în staţiunile montane.