(Audio) Fonoteca de aur – Maria Tănase

Publicat de Cosmin Meca, 20 noiembrie 2015, 20:11 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:35

A fost supranumită Pasărea măiastră, Edith Piaf a României şi Regina cântecului popular. Dar, despre Maria Tănase vorbeşte chiar Maria Tănase. 8 ianuarie 1960 din Fonoteca de Aur a Societăţii Române de Radiodifuziune.

(Interviu – 8 ianuarie 1960)

Maria Tănase s-a născut la 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu (Țara Făgărașului) şi al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea, de pe Valea Amaradiei.
Apare în public, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârşit de an a Şcolii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3 clase, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinţii săi, la grădină.

Tatăl ei era foarte mândru de fata lui cu părul bălai şi ochii verzi. Documentele amintesc că Maria Tănase trezea la viaţă mahalua când se punea pe cântat. În anul 1928, pe când avea doar 15 ani, i s-a propus să participe la ediţia din acel an a concursului de Miss. La numai 17 ani, Maria Tănase se angajează la un restaurant central din Bucureşti, loc din care află că la Teatrul Cărăbuş se caută tinere talente pentru muzica uşoară, audiţia a fost câştigată şi debutează în anul 1934 sub pseudonimul de „Mary Atanasiu”, cu prima romanţă numită „Mansarda”. 

(Maria Tănase  – Aseară vântul bătea)

În mai 1934 Maria Tănase se angajează la Teatrul „Cărăbuş”. Pe 2 iunie 1934 debutează în revista Cărăbuş-Express (a lui Nicolae Kiriţescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase.

În vara anului  1936  Maria Tănase imprimă cântece populare la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind Cine iubeşte şi lasă şi M-am jurat de mii de ori, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj. După aceste înregistrări, Maria Tănase străbate ţara în lung şi în lat şi pleacă în străinătate pentru o serie de turnee în Bulgaria, Iugoslavia, Turcia, Franţa şi chiar America, unde a încântat politicieni, ambasadori şi preşedinţi. A învăţat din greu limba franceză pentru a-şi cânta operele pe limba francezilor.

(Maria Tănase  – La malédiction d’amour (Cine iubeşte şi lasă)

În 1938 Maria Tănase începe să colaboreze la renumitul restaurant „Luxandra”, unde cânta acompaniată de orchestra violonistului Petrică Moțoi.

Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeş, a prezentat „pe viu” un program de cântece  româneşti la emisiunea „Ora satului”: M-am jurat de mii de ori, Şapte săptămâni din post, Ce-i mai dulce ca alviţa, Cine iubeşte şi lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie şi Mărioară, Ţigăneasca şi Când o fi la moartea mea. Taraful lui Ion Matache era format din doi violoniști un basist, un țambalist și un cobzar. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio şi ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România.

Pe 17 august 1938  cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universităţii populare de la Vălenii de Munte (Prahova), unde istoricul Nicolae Iorga o supranumeşte Pasărea măiastră.

(Maria Tănase – Butelcuţa me)

Data de 28 septembrie 1938 marchează debutul Mariei Tănase în arta cupletului.  Se angajează la Teatrul „Alhambra” al lui Nicolae Vlădoianu. În septembrie lansează cu mare succes cântecele Mi-am pus busuioc în păr (cântec în stil popular) şi Habar n-ai tu (ambele având muzica compusă de Ion Vasilescu) în revista Constelaţia Alhambrei, pe care le imprimă apoi la „Columbia”. În lunile octombrie şi noiembrie 1938 a apărut pe estrada Restaurantului „Neptun “ din Piaţa Buzeşti, unde cânta acompaniată de taraful  Vasile Julea. Acolo au venit s-o asculte şi scriitorii Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Ion Pillat.

Din fonoteca de aur a Societăţii Române de Radiodifuziune, Maria Tănase la revistă 1961 pe scena Teatrului „Constantin Tănase”, în spectacolul „Revista 62” – turism interplanetar, un cuplet scris şi cântat de ea.

 (Maria Tănase la revistă)

 În anul 1938, în urma audiţiei de la „Hanul Ancuţei“, Maria Tănase, acompaniată de Grigoraş Dinicu, a fost aleasă în unanimitate să reprezinte cântecul popular românesc pe continentul american, în cadrul Expoziţiei Internaţionale de la New York din 1939. Cântă împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu şi cu naistul Fănica Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României). La această Expoziţie au mai fost prezenţi George Enescu, prof. Dimitrie Gusti și Constantin Brâncuși.

 (Maria Tănase – Ciuleandra)

(Maria Tănase – Mărie şi Mărioară)

Istoricii susţin că Maria Tănase era în particular o persoană deosebită, cu simţul umorului, dar şi o împătimită a discuţiilor. „Era o persoană dezinvoltă şi vorbea cu mult patos, nu îi lipseau din limbaj nici înjurăturile pe care le folosea adesea, cu toate că se perinda în cele mai înalte cercuri cosmopolite ale Bucureştiului”, explică istoricul Dan Falcan. Vizite frecvente din Franţa şi America o transformă într-o femeie cosmopolită, care avea prieteni în toate colţurile lumii. Printre cei care au încercat să ajungă în braţele frumoasei românce s-au numărat pretendenţi precum Ben Smith, supranumit la acea perioadă „magnatul aluminiului”. În cele din urmă acesta a reuşit să se logodească cu Maria, dar ea l-a lăsat repede atunci când a venit vorba de măritiş. Marea ei dragoste a fost celebrul sculptor român Constantin Brâncuşi. Ea avea în jur de 25 de ani, iar el 62 de ani. „Când te ascult cum le zici, Marie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră!”, fragment din „Brâncuşi – Amintiri şi exegeze” carte scrisă de Petre Pandrea. În acelaşi volum se arată că „Brâncuşi a cunoscut-o intim pe Maria Tănase. S-au întâlnit pe linia folclorului muzical, a inteligenţei şi a mondenităţii. S-au văzut prima dată la Paris. Era fatal (…) să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă cu invective din partea neichii Costache (- cum era alintat sculptorul de apropiaţi)”. Brâncuşi nu a regretat nimic, considerând că dragostea pentru Maria ”a durat exact cât trebuia”!

 (Maria Tănase  – Văleleu)

În octombrie 1940, Maria Tănase a oferit un recital de muzică populară românească publicului din oraşul Focşani, după care regimul legionar i-a interzis orice activitate artistică, distrugindu-i-se toate plăcile de gramofon de la Radio, ba chiar şi matriţele de la casele de discuri. După câteva luni de „absenţă artistică“, vocea ei s-a făcut din nou auzită la posturile de radio. A fost inclusă în turneul de propagandă romanească din Turcia din martie 1941, organizat de Nicolae Kiriţescu î mpreună cu Ion Aurel Maican. La Istanbul a fost ovaţionată pe scena  Teatrului Taxîm. A susţinut recitaluri la Ra-diodifuziunea din Ankara, în urma cărora, preşedintele Turciei i-a oferit un post de… cercetătoare la Institutul Etnografic din Istanbul şi chiar cetăţenia de onoare a Turciei. La finalul acestui turneu se reîntoarce în ţară şi, alături de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului şi muzicii româneşti, cântă răniţilor din război.

Interpretează câteva cântece româneşti de mare popularitate la inaugurarea noii fundaţii a Societăţii Române de Radiodifuziune din 28 octombrie 1946. La acest eveniment şi-au dat concursul şi violonistul Ion Voicu, violoncelistul Ion Fotino, pianista Maria Fotino, artiştii lirici  Ioana Nicola, Zenaida Pally, Dumitru Scurtu.

În 1952 este solicitată să profeseze la Şcoala medie de muzică nr.1 din București, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Le-a avut eleve pe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, Natalia Șerbănaescu.

Lansează cu mare succes cântecele Dragi mi-s cântecele mele (aranjament  revuistic de Henry Mălineanu) şi Aseară vântul bătea (cântec popular din Ardeal) la Concertul popoarelor organizat cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie din vara anului 1953, desfăşurat în București.

Din 1954  imprimă la Radio şi la casa de discuri Electrecord.

În 1958 imprimă la Electrecord patru cântece populare româneşti traduse şi adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: Doïna de Dolj, La malédiction d’amour (Cine iubeşte şi lasă), Danse montagnarde (Uhăi, bade), Tiens, tiens, tiens et na (Iac-aşa). Acestea au fost editate pe un disc mic Electrecord, iar apoi au fost incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu „Grand prix du disque” (marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris.

 (Maria Tănase  – Uhăi bade)

(Maria Tănase – Iac-aşa)

(Maria Tănase – Măi Gheorghiţă, und-te duci)

Maria Tănase a avut un repertoriu alcătuit din aproape 400 de cântece din toate regiunile României. Până la începutul anilor 1940 repertoriul i-a fost format de Harry Brauner. Un buchet de 20 de cântece din repertoriul artistei a fost publicat de Editura Muzicală în 1963 în broşura Cântecele mele – Maria Tănase.

A cântat în numeroase restaurante şi localuri bucureştene (mai ales în perioada interbelică): „Neptun”, „Café Wilson”, „Parcul Aro”, „Luxandra”, „Luther”, „Continental”, „Prispa-naltă” din Piața Obor.

Maria Tănase a jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi (1945) şi în Horia de Mihail Davidoglu (1956). A cântat în opereta Mascota de Edmond Audran (1944) şi rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzky (1946). A cântat în filmele Se aprind făcliile (1939), România (1947), Ciulinii Bărăganului (1958) şi în scurt-metrajul Amintiri din Bucureşti (filmat în 1958).

În decembrie 1943, a fost invitată să participe la serbarea Pomului de Crăciun de la Regimentul de Gardă Călare, cântând piese folclorice şi un program de colinde, la care au fost prezenţi Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Mamă Elena, mareşalul Ion Antonescu, profesorul Mihai Antonescu, toţi membrii guvernului.

În luna aprilie a anului 1954, Departamentul Artelor din Ministerul Culturii a propus decorarea sa cu Ordinul Muncii cls. a III-a.

În anul 1955 a fost distinsă cu Premiul de Stat, iar în anul 1957 a primit titlul suprem de Artist emerit.

 (Maria Tănase  – Pe vale, ţaţo, pe vale)

(Maria Tănase -Pe deal pe la Cornăţel)

În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara, Maria Tănase află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în Bucureşti. Se stinge din viaţă la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14.10. Înainte să moară, aceasta dictase unui notar ultimele dorinţe. Maria a dorit să fie înmormântată cu hainele alese de ea, şi cortegiul funerar să nu fie motiv de „mascaradă şi panoramă”. Şi-a dorit ca după moartea ei să se facă o fântână „pe un drum secetos, dornic de apă”, pentru ca drumeţii să îşi potolească setea. În cele din urmă, a lăsat câteva rânduri speciale dedicate soţului ei, Clery Sachelarie cu care se măritase în anul 1950. „Culege-mi visele pe care le-am croit lângă tine şi împartele oamenilor”. Istoricul Dan Falcan povesteşte că la înmormântarea artistei au venit aproape un milion de oameni, iar în România a fost declarată zi de doliu naţional.

(Maria Tănase  – Dragi mi-s cântecele mele)

 TESTAMENT

„Las toată averea mea mobilă, ce se va găsi în patrimoniu la data decesului meu, surorii mele Aurica Tănase și soțului meu Clerah Sachelarie, cu același domiciliu ca al subsemnantei, pe care-i rog să ia hotărâri numai împreună privind averea ramasă. Dacă fratelui meu Ștefan Francois Tănase îi va face plăcere vreun obiect indiferent de valoarea lui, rog pe sora mea și soțul meu să i-l dăruiască spre caldă și duioasă amintire.

Nepoților mei, celor trei copii ai fratelui meu și celor trei copii ai surorii mele le las toată dragostea mea de mamă. Pe băieții fratelui meu și sorei mele precum și pe soțul Ștefaniei îi implor cu cuvânt de moarte să nu fumeze de aci încolo și să-l iubeasca pe nenea Clery cum m-au iubit pe mine și cum eu i-am iubit pe ei.

Las cu cea mai aprigă dorință a mea ca ritualul înmormântării mele să nu formeze obiectul vreunei vulgare acțiuni, ci să fie sobru.

După moarte, corpul nescăldat, numai șters cu alcool să fie la dispoziția medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una din cele două cămăși albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găsește la spital și care se butonează în spate. Pe cap să-mi pună pichetul de coltar alb iar în picioare ciorapi albi scurți.

Cu limbă de moarte îi rog să nu aducă nimănui la cunoștință despre moartea mea cu excepția oficialitaților și în orice caz înmormântarea să fie anunțată cu o zi mai târziu chiar celor ce m-au cunoscut. Nu vreau mascaradă. Să nu mi se facă parastas deât la șase săptămâni. Să-mi care apă cu cofa și să se închine cineva la cimitir în fiecare zi timp de șase săptămâni.

Să nu vină la slujba mea religioasă niciun popă afară de preotul și părintele Bejenaru Vasile din suburbia Cărămidarii de Jos, raion Niculai Bălcescu, căruia îi sarut mâinile pentru ultima dată ca atunci când mamei și tatălui meu le era greu, s-a oferit să-mi fie tată și mamă. Îi mulțumesc în veci pentru ținuta lui curată și pentru omenia de care a dat dovadă cum se cuvenea tot timpul vieții sale.

Dacă se va putea și nu va fi greu aș vrea ca pe un drum secetos și dornic de apă să se facă o fântână și în loc de acele parastase, pe care le interzic, din când în când să fie ajutat câte un student și o studentă cu plata cantinei sau a posibilităților de masă și să nu fie nimeni trist.

Le doresc viață lungă și sănătate tuturor acelora pe care i-am cunoscut, chiar dacă unora le-am stat greu în drum și au considerat să mă cunoască după placul lor și nu după caracterul și firea mea.

Îmbrățișez pe toți și doresc să le fie viața îmbelșugată, liniștită, sănătoasă și în voie bună.”

(Maria Tănase – Frică mi-e că mor ca mâine)