(Audio) Horia Mihail si Pianul Calator
Publicat de Cosmin Meca, 3 aprilie 2015, 13:24
Horia Mihail şi Pianul Călător pornesc, între 22 martie şi 20 mai 2015, în cea de-a cincea excursie care poate face mai frumoasă primăvara iubitorilor muzicii. Aceştia vor putea asculta patru poveşti muzicale ce stau sub semnul romantismului, al prieteniei şi recunoştinţei. Turneul Internaţional Pianul Călător este organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi este susţinut de Radio România.
Patru compozitori reprezentativi ai Romantismului au transpus pe clapele pianului trăirile lor cele mai profunde, lăsându-ne partituri emoţionante, ce îndeamnă la visare.
Recitalul lui Horia Mihail cuprinde cele şase Klavierstücke op. 118, unele dintre cele mai iubite piese pentru pian solo scrise de Johannes Brahms și dedicate Clarei Schumann, o ultimă partitură publicată în timpul vieții muzicianului.
Continuă cu Après une lecture de Dante, de Franz Liszt care transformă aici cea de a doua parte din Aneés de pèlerinaje într-o mare călătorie de-a lungul artei și a spiritualității italiene, experienţa lucrului la acest opus fiind împărtăşită de compozitor, la un moment dat, într-o scrisoare adresată femeii iubite, Prințesa Marie, astfel: „…Il Bravo Suonatore începe în această dimineață un fragment dantesc care îl conduce spre Infern…”.
Partitura care încheie recitalul Carnaval Op. 9 „Scènes mignonnes sur quatre notes” de Robert Schumann aparține primei perioade de creație (1834-1835) şi e dedicată primei sale iubiri și logodnice, Ernestine von Fricken.
Povestea pianistului călător rămâne una emoţionantă şi în cazul concertelor cu orchestra, când Horia Mihail va interpreta Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov. Muzica pentru pian şi orchestră a compozitorului rus, deşi creată cu multe decenii în urmă, pare să fi avut o destinaţie aparte pentru filmele de dragoste, acest concert devenind fundalul muzical al imaginilor intens sentimentale ale clasicului film Scurtă întâlnire cu Leslie Howard.
Şi pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în a aduce bucurie publicului din cele mai diferite colţuri ale ţării, dar şi în obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert cu drept de folosinţă pentru următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă), în urma celui de-al cincilea turneu, pianul călător pus la dispoziţie de Radio România pian urmând să rămână pentru următorii ani la Deva.
Prefaţând a cincea ediţie a turneului, Oltea Şerban-Pârâu, director al Centrului Cultural Media Radio România afirma: „Trebuie doar să uitaţi că în afara sălii de concert şi în tumultul secolului XXI pragmatismul domneşte fără drept de apel şi, indiferent de vârsta pe care o aveţi, să vă lăsaţi inundaţi de culorile romantismului, care se pare că vor supravieţui atâta timp cât nu vom ajunge să vedem lumea în alb şi negru.”
Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării, Horia Mihail poposind în 20 de localităţi, pentru a susţine recitaluri sau concerte cu orchestra. La Tulcea şi la Roman, pianistul se va reîntâlni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013 şi 2014. Traseul turneului va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.
ITINERAR:
22 martie, Galaţi, Teatrul muzical „Nae Leonard” – Concert cu orchestra
2 aprilie, Braşov, Sala Patria – Concert cu orchestra
7 aprilie, Reşiţa, Sala Lira – Recital
9 aprilie, Timişoara, Sala Capitol – Concert cu orchestra
16 aprilie, Piteşti, Casa de cultură a sindicatelor – Concert cu orchestra
19 aprilie, Buşteni, Centrul cultural „Aurel Stroe” – Recital
20 aprilie, Ploieşti, Sala Ion Baciu – Recital
21 aprilie, Sibiu, Sala Thalia – Recital
22 aprilie, Târgu Mureş, Sala Festivă a Liceului de Arte – Recital
27 aprilie, Luduş, Casa de cultură – Recital Pianul călător
28 aprilie, Baia de Arieş, Casa de cultură – Recital Pianul călător
29 aprilie, Alba Iulia, Casa de cultură – Recital Pianul călător
30 aprilie, Deva, Centrul cultural “Drăgan Muntean” – Recital Pianul călător
5 mai, Bucureşti, Sala Radio – Recital
8 mai, Bucureşti, Sala Radio – Concert cu orchestra
10 mai, Deva, Teatrul de artă – Concert cu orchestra
11 mai, Tulcea, Teatrul „Jean Bart” – Recital
12 mai, Roman, Casa de cultură – Recital
14 mai, Chişinău, Sala cu orgă – Recital
15 mai, Barlad, Pavilionul “Marcel Guguianu” – Recital
16 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital Pianul călător
17 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital Pianul călător
19 mai, Iaşi, Aula BCU – Recital
20 mai, Bistriţa, Sinagoga – Recital
Eveniment susţinut de Radio România
Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Radio România Cultural şi Accendo
Coproducatori: TVR 2 si Radio România Regional
Partener principal: ARCUB
Sponsori: JTI, Sense, ALRO Slatina, Senia Music
Transportator Oficial : DACIA
Parteneri: Nissa, Societatea de Muzică Veche
Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Teatrul muzical „Nae Leonard” din Galaţi, Filarmonica de stat din Braşov, Radio România Reşiţa, Filarmonica de stat din Timişoara, Filarmonica de stat din Piteşti, Centrul de proiecte culturale „Aurel Stroe” din Buşteni, Filarmonica de stat din Ploieşti, Filarmonica de stat din Sibiu, Liceul Vocaţional de Arte din Târgu Mureş, Casa de cultură din Luduş, Primăria din Luduş, Casa de cultură din Baia de Arieş, Casa de cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, Primăria municipiului Alba Iulia, Casa de cultură din Deva, Asociatia Culturală DevART, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Teatrul de artă din Deva, Filarmonica de stat din Cluj, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Primăria din Tulcea, Casa de cultură din Roman, Primăria Municipiului Roman, Scoala de muzică Sergiu Celibidache din Roman, Radio Chişinău, Sala cu orgă din Chişinău, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu, Filarmonica de stat din Iaşi, Societatea de concerte Bistriţa, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa-Năsăud.
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, România TV, Media Trust, România Liberă, Caţavencii, Observator Cultural, Revista Tango, Şapte Seri, Bussines Review, Ziare.com, Accent TV, agentiadecarte.ro, Teleradio Moldova.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.