(Audio) Situatie critica la Institutul Cantacuzino
Publicat de Cosmin Meca, 18 martie 2015, 12:03
Institutul Cantacuzino nu va putea produce vaccin antigripal pentru anul viitor dacă nu primeşte o finanţare în cel mult două luni. Declaraţia a fost făcută de directorul demisionar al institutului, Adrian Onu, după audierile de ieri din Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor, unde a fost discutată situaţia unităţii. Din cauza datoriilor acumulate, Institutul Cantacuzino are conturile blocate de anul trecut, iar memorandumul pentru reorganizare adoptat de guvern, ar trebui asumat şi de parlament, mai spune Adrian Onu:
Reprezentanţii ministerului de finanţe au anunţat că datoriile Institutului Cantacuzino către bugetul de stat vor fi şterse imediat ce îşi va da acordul Consiliul Concurenţei. Situaţia unicului producător de vaccin antigripal din România va fi dezbătută şi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.