Aur pentru cercetarea universitară craioveană
Publicat de Puiu Vulea, 26 februarie 2018, 12:11
Cercetarea universitară craioveană (Universitatea din Craiova şi Universitatea de Medicină şi Farmacie) a primit Marele Trofeu pentru cea mai bună invenţie internaţională în domeniul Sănătăţii şi 3 medalii de aur acordate de juriul internaţional al Salonului Internaţional de invenţii IPITEX 2018, precum şi 6 medalii de aur şi Premii speciale acordate de asociaţii şi societaţi de inventatori recunoscute la nivel mondial din ţări diferite din Asia, Europa şi America de Nord, informează Universitatea din Craiova, pe pagina de facebook.
În perioada 1-7 februarie 2018, Consiliul Naţional al Cercetării din Thailanda a organizat la Bangkok, International Intellectual Property, Invention, Innovation and Technology Exposition, IPITEx 2018. Deschiderea oficială a Salonului de invenţii a avut loc în prezenţa Prim-ministrului Thailandei, a Secretarului General al Consiliului Naţional al Cercetării, precum şi a altor oficialităţi.
Au participat peste 600 de inventatori – din România, Canada, China, Coreea de Sud, Egipt, Indonezia, Macao, Philipine, Singapore, Marea Britanie, Malaezia, Polonia, Taiwan, Iran, Japonia, Rusia, India, Sri Lanka, Hong Kong, Tailanda, Arabia Saudită, Vietnam, Liban.
Sub egida şi cu sprijinul Forumului Inventatorilor din România, ţara noastră a fost reprezentată de o delegaţie alcătuită din prof. dr. ing. Daniela Tarniţă (Universitatea din Craiova – conducătorul delegaţiei), prof. dr. Dan Tarniţă (Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova) şi prof. dr.ing. Augustin Semenescu (Universitatea Politehnica din București). Prin brevetele prezentate, cei trei membri ai delegaţiei au reprezentat instituțiile de care aparţin, precum și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Au fost prezentate 360 de invenţii internaţionale, dintre care 11 invenţii au fost ale României: trei din Centrul Universitar Craiova, trei – Universitatea Politehnica Bucuresşti, două – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași şi trei – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Cele 3 invenţii prezentate la IPITEX 2018 de cercetătorii din Centrul Universitar Craiova sunt:
1. Sistem de placi modulare pentru osteosinteza fracturilor oaselor lungi şi metoda de utilizare a acestora
2. Stem modular-adaptiv pentru proteza totală de sold, bazat pe materiale inteligente total hip prosthesis, based on intelligent materials
3. Proteza de cot de tip balama sferică
Invenţia cu titlul Stem modular-adaptiv pentru proteza totală de şold, bazat pe materiale inteligente total hip prosthesis, based on intelligent materials a obţinut Trofeul „Cea mai bună invenţie internaţională în domeniul social şi al calităţii vieţii”,singurul trofeu acordat unei invenţii din Europa.