Paradă de costume medievale, fachiri, demonstrații de luptă, spectacole de teatru și diverse ateliere – toate sunt programate în acest weekend la Craiova unde va avea...
Până la finalul acestei luni, actorii Teatrului pentru copii şi tineret Colibri din Craiova, bucură cu poveştile lor nu doar publicul craiovean, ci şi iubitorii spectacolelor...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor urmează să emită ordine de încetare a practicilor incorecte către cele 11 bănci sancţionate pentru modul în care au calculat ratele...
Angajaţii din educaţie vor intra în grevă generală de luni. Întâlnirea pe care liderii principalelor federaţii sindicale din învăţământ au avut-o azi, la Palatul Victoria, cu...
Curtea de Apel Bucureşti a redus, prin sentinţă definitivă, condamnarea lui Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, de la 8 ani la 6 ani și...
La noapte în Oltenia cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse vor fi ploi și averse. La munte la altitudini mari, trecător...
Este a treia zi a Târgului de carte Gaudeamus organizat de Radio România la Oradea, în Piaţa Unirii. Pe lângă lansările de carte şi discuţiile cu...
Redeschiderea segmentului Bâlea Cascadă-Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, s-ar putea face pe 15 iunie, cu două săptămâni mai devreme decât termenul stabilit prin...
Agenţia Naţională din domeniu pune la dispoziţia celor interesaţi peste 19.000 de posturi. Cele mai multe oferte sunt în Bucureşti – ceva mai mult de 5.600...