Autoritățile de control vor verifica marile magazine
Publicat de Cosmin Meca, 5 august 2023, 17:31
Autoritățile de control vor verifica marile magazine pentru a se asigura că sunt respectate dispozițiile ordonanței privind limitarea adaosurilor comerciale la produsele de bază.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, pe o rețea de socializare, că a mers astăzi într-un magazin din Sectorul 4 al Bucureștiului, unde a constatat că cele mai mari scăderi de prețuri sunt la cartofii noi, apoi la pâine, brânză, telemea, făină și mălai.
Șeful executivului a reamintit că măsura a fost gândită pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii și a precizat că operatorii economici vor fi controlați periodic.
Măsura de limitare a cotelor de adaos comercial pentru 14 grupe de alimente de bază a intrat în vigoare la 1 august și se va aplica pe o perioadă de trei luni.