Autorităţile române vor să simplifice procesul de obţinere a finanţărilor europene
Publicat de Puiu Vulea, 26 noiembrie 2017, 11:02
Ministrul de resort, Marius Nica a anunţat că va prezenta, în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare, un proiect prin care potențialii beneficiari de fonduri europene să nu mai fie obligaţi să obţină atât de multe documente. Ministrul Marius Nica propune ca dosarele să fie completate pe parcurs, astfel încât cele peste 500 de solicitări aflate în lucru să fie rezolvate cât mai rapid.
El a mai spus că Ministerul Fondurilor Europene va lansa până la sfârşitul anului apeluri de proiecte de peste două miliarde de euro. Unul dintre acestea prevede finanţarea primei etape din planul naţional de debirocratizare. Între timp, Comisia Europeană i-a rambursat României 80 milioane de euro, reprezentând cheltuieli eligibile făcute pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar ministrul Marius Nica a apreciat că acest prim rezultat arată că autorităţile au învăţat din experienţa trecutului.