Avertismente de călătorie pentru Belgia, Grecia şi Turcia
Publicat de Cosmin Meca, 30 aprilie 2017, 13:30
Ministerul de Externe îi informează pe românii care vor să mergă în Belgia că circulaţia trenurilor şi a metroului în zona Bruxelles este perturbată. Până mâine se fac lucrări de amploare între gările Bruxelles-Midi şi Bruxelles-Nord, pentru instalarea unei tehnologii de semnalizare informatizată total, ce va contribui la creşterea securităţii călătorilor.
În această perioadă sunt în vigoare şi două avertismente de călătorie pentru Grecia şi Istanbul în Turcia. Ministerul de Externe semnalează că în Grecia este anunţată o grevă a navigatorilor. Toate feriboturile vor rămâne în porturi, iar turiştii nu vor putea să meargă pe insule sau să revină pe continent, iar la Istanbul, mâine, există posibilitatea desfăşurării unor demonstraţii neautorizate în Piaţa Taksim.
În ceea e priveşte traficul rutier, în Ungaria circulaţia maşinilor grele este interzisă până mâine seară, la ora 23.00.