Avicii s-a sinucis. Anunţul a fost făcut de familia Dj-ului
Publicat de Cosmin Meca, 27 aprilie 2018, 10:33
La aproape o săptămână după moartea prematură a lui Avicii (Tim Bergling), la vârsta de 28 de ani, familia DJ-ului suedez a publicat un mesaj prin care dă de înteles că artistul şi-ar fi pus capăt zilelor.
Familia DJ-ului suedez a publicat joi un mesaj care a trimis fiori reci multor fani. Mesajul arată că Avicii „nu mai putea continua“ şi „a vrut să găsească pacea“, două afirmaţii care sugereaza clar o sinucidere, arată Rolling Stone. „Dragul nostru Tim a fost un căutător, un suflet artistic fragil care căuta răspunsuri la întrebările existenţiale ale vieţii.
A vrut să găsească un echilibru în viaţă pentru a fi fericit şi pentru a putea să facă ceea ce iubeşte cel mai mult – muzică… N-a mai putut continua, a vrut să-şi găsească pacea“, se arată în mesajul familiei lui Avicii, publicat astăzi.
În primul mesaj, familia lui Avicii a mulţumit fanilor şi artiştilor pentru declaraţiile lor de susţinere. „Suntem atât de recunoscători pentru toţi cei care iubesc muzica lui Tim şi au amintiri preţioase. Vă mulţumesc pentru toate iniţiativele luate pentru a-l onora pe Tim“, a precizat familia.
Presa internaţională a speculat încă de la bun început această posibiltate, mai ales că nici până acum nu s-a stabilit concret cauza morţii lui Avicii sau circumstanţele în care s-a petrecut. DJ-ul suedez Avicii a murit vineri, 20 aprilie 2018, la vârsta de 28 de ani. Artistul suferea de pancreatită acută, în urma problemelor pe care le avusese cu alcoolul.
sursa: adevarul.ro